De ceva vreme, serile mele sunt la fel.
Ajung acasa, beau oleaca, mananc ceva, citesc cateva randuri, ma uit la un film, mai beau oleaca, fac baie in cada la lumina lumanarilor si citesc in cada, scufundat in apa calda si cu berea rece langa mine.
Nici chef sa fac ordine, n-am. E o dezordine la mine-n camera! Sticlele si dozele de la ultimele beri zac pe jos, printre multe altele. Daca le-as aduna si le-as duce la centre de reciclat, cred ca as lua bani frumosi pe ele.
Ma-mpiedic de cate-o sticla sau de-o doza de fiecare data cand ma dau jos din pat sau cand ma ridic de la calculator, dar niciodata nu m-aplec macar s-o ridic de jos. O imping cu piciorul mai incolo, scuturandu-mi cojile de seminte de pe talpi, iar sticla sau doza se rostogoleste pana intalneste un obstacol fizic in cale (mobilier, vreo pereche de pantaloni, un prosop, rucsac sau tricou, hamul sau casca, ori sacul de dormit) si, din inertie, se reintoarce in locul de unde am izgonit-o cu piciorul.
Iar "Povestirile unui vantor" ale lui Turgheniev (o sa scriu odata "istoria" acestei carti, in ceea ce ma priveste), recomandate indirect de Hemingway, imi aduc aceeasi satisfactie si placere de a citi, pe care nu credeam ca o sa o mai intalnesc vreodata, dupa ce am terminat toata bibliografia tradusa a lui Hemingway.
Vorbesc putin, ai spune chiar ca sunt taciturn si nu cand sunt singur, buninteles, ci atunci cand ma intalnesc cu oamenii sau cand sunt sunat. Total atipic (cei care ma cunosc inteleg ce spun)... de parca as fi terminat ce aveam de spus in toata vorbaria mea de pana acum si cum altceva nou nu mai am de adaugat...
Si nu vreau sa schimb cu nimic aceste seri ale mele. imi face placere sa citesc in liniste, sa ma bucur de un film pe care il aleg eu, sa ma scufund in apa calda, din cada, sa citesc la lumina blanda si tremuratoare a lumanarilor, reflectata si in apa limpede si sa ma inchipui unul din protagonistii cartii, ori sa ma inchipui in lumea pierduta si demult trecuta a copilariei si adolescentei mele, la tara, cand timpul petrecut in casa, din timpul zilei, era echivalent cu timpul pe care acum il petrec afara... si atunci tot printre betoane (ma refer la o zi normala, in oras, nu la weekend sau zile libere).
Si totusi, am un regret. Ma mustra tare constiinta pentru ce am facut nu mai departe de ieri. Si bag eu de sama, nu-i a buna!
Eram prin Carrefour si, cu linistita curiozitate, luam aminte la raftul cu beri. Nenea Iancu si Paulica m-au salutat. Iar eu, nemernicul de mine, nici nu i-am bagat in seama. Ochii mi-au fost rapiti de un bax de bere comuna, cica ceheasca, care, la un pret echivalent cu cel a doi prieteni de nadejde (un Paulica si un Nenea Iancu), imi oferea sase iluzii. Iar eu am cazut in plasa.
Pentru prima data, de muulta vreme, am ales cantitatea, nu calitatea. Nu-i a buna! Va zic eu, nu-i a buna!
...
Amu ma duc spre baia mult dorita, cada-i gata plina. Iau ultimele doua ramasite ale gresalei mele de ieri sa le am aproape, caci stiut este ca acolo unde-i cald, prinde bine ceva rece, care sa-ti racoreasca gatul... si, bineinteles, iau cu mine si intamplarile povestite de Turgheniev si-un pahar care, pe langa numele unei beri care tare mult i-a placut si lui Hemingway, ca si mie pana sa descopar nefiltrata, are gravat si numele meu, alaturi de care sta scris "Best colleague".
Sa fie cum a fost si noi sa fim sanatosi!
PS: ma simt atat de obosit!...Tare obosit, ma simt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu