N-am fost un "pragmatic", termen foarte la modă şi azi. Şi nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util şi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.
Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nicio "nebunie" adevărată; una din acele nebuneşti îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! În vremea în care aş fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nicio nebunie, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.
Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nicio "nebunie" adevărată; una din acele nebuneşti îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! În vremea în care aş fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nicio nebunie, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.
Octavian Paler
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu