"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 5 august 2009

Aşteptarea

"Cum să înţeleagă aşteptarea cei care n-au trait-o decât în raţii mici? Pe ei nu îi interesează decât să apese pe accelerator, privind fix în faţă. Atât. Nimeni n-are timp de pierdut. Nimeni n-are timp pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. Restul nu contează. În schimb pentru mine aşteptarea e un cuvânt şi înţelept şi teribil. De ce înţelept? Păi sigur că este. Când nu mai poţi face nimic, când te simţi ca o gânganie în pumnul destinului, nu zici: sunt disperat; zici: aştept. Va veni, nu va veni ce aştepţi, nu se ştie. Important e că aştepţi. Din moment ce aştepţi faci ceva. Ţi-ai găsit o ocupaţie. Foarte grea meseria de a aştepta. Mult mai grea decât aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci când călătoreşti îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi nu îţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiaşteptând, trebuie să mori."
Fragment din "Viaţa pe un peron", de Octavian Paler.

PS: Coincidenţă sau nu, când să postez acest text, s-a cutremurat pământul!

Niciun comentariu: