"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 30 iunie 2009

Despre integritate

Clipele de singuratate (cautata sau nu) sunt, pentru unii dintre noi, un prilej de aducere aminte, de meditatie, de regasire, sau de cautare a acelui ceva care simtim ca ne lipseste si pe care banuim ca l-am putea avea daca am putea lua o „anumita” atitudine.
Sa descoperi autenticul din tine, cine esti tu de fapt, asta ar putea fi considerat echivalentul atitudinii. Mai mult decat orice, atitudinea ne determina aptitudinea, ne influenteaza posibilitatea de a ne bucura de viata si are un impact major asupra fiecarui aspect al vietii noastre determinand calitatea relatiilor interpersonale.
Sunt sigur ca ati mai auzit aceste cuvinte, dar, sincer, eu tind sa nu le consider un cliseu: „multi reusesc momentan prin ceea ce stiu, multi reusesc temporar prin ceea ce fac, dar putini reusesc permanent prin ceea ce sunt”.
Se poate spune cu siguranta ca integritatea unei persoane incepe cu o decizie.
Integritatea este una dintre calitatile cele mai importante pentru orice persoana, care vrea sa reuseasca ceea ce si-a propus. Integritatea se cucereste punand caracterul inaintea castigului material si oamenii inaintea lucrurilor.
Principiile noastre, care tin de etica, nu ar trebui sa fie flexibile: azi le aplicam, maine facem compromisuri, poimaine „ne mustra constiinta”, ne aducem aminte si ne promitem solemn sa tinem cont de ele. O minciuna, oricat de mica si nevinovata ar fi, este totusi o minciuna. Furtul ramane furt chiar daca este vorba de o bomboana, de o paine, de miliarde de lei. Integritatea nu se vinde pentru bani, minciuni marunte sau alte lucruri minore.
Putem deveni o persoana onesta daca facem totdeauna lucrul potrivit, zi de zi, saptamana de saptamana, an de an. Pentru ca onestitatea poate deveni o obisnuinta necesara.
Daca vrem sa ne mentinem integritatea si facem tot ceea ce trebuie in exterior, dar nu obtinem rezultate, probabil ca este o problema interioara. Iar aici sunt necesare masuri radicale vis-a-vis de gandurile pe care predominant le intretinem, precum si de comportamentul nostru de zi cu zi.
Daca nu suntem inca o persoana integra, dar vrem sa devenim, atunci ar fi bine sa alegem sa ne transformam. Probabil ca va fi necesar sa facem unele alegeri dure (atat in exterior cat si in interior), dar va merita.
Drumul integritatii poate sa nu fie usor, dar este singurul care ne duce acolo unde vrem sa ajungem, adica la reusita! Integritatea este necesara caracterului oricui, indiferent de pozitia sociala.
Atunci cand suntem sau vrem sa fim o persoana marcanta si luam decizii avem nevoie de integritate, pentru ca aceasta ne asigura increderea tuturor celor cu care venim in contact si, in plus, ne dovedim noua ca suntem cu adevarat ceea ce adeseori numai parem sa fim.
Integritatea nu se masoara dupa titlurile pe care le-am castigat, pozitia pe care o detinem sau venitul lunar. Este o chestiune de caracter.
Asa ca e de datria ta sa descopera autenticul din tine. Descopera cine esti tu de fapt. Daca inca nu ai descoperit cine esti, vei fi intotdeauna altceva si altundeva decat trebuie. Viata ta va fi un lung sir de greseli si indiferent ce vei face, nu vei fi multumit. Insatisfactia va fi singurul gust al vietii tale.
Omul a inceput sa imite. Omul incearca sa devina altceva decat este, sa faca altceva decat poate. Inteligenta este esenta meditatiei, pentru ca, de fapt, un om inteligent va urmari sa fie in permanenta el insusi, indiferent de consecinte.
O fiinta inteligenta nu va copia pe mimeni, nu va imita niciodata. Nu va fi niciodata un papagal. O fiinta inteligenta isi va asculta vocea interioara, va fi in perfecta armonie cu esenta sa, indiferent de riscuri.
Pentru ca exista riscuri. Cand imiti alte fiinte, ricurile sunt mai mici. Cand nu imiti pe nimeni, atunci esti singur si trebuie sa-ti asumi toate riscurile.
Viata este gustata numai de cei curajosi, care nu se tem de nimic, cei care sunt integri, perseverenti si cred cu tarie in succes.
Viata nu este gustata de cei care traiesc „caldut”.

vineri, 26 iunie 2009

Fagarasul ma asteapta...

Nu vreau ca aceste cuvinte ale mele sa fie luate ca vreun afront personal catre cineva. Dar nu ma pot abtine!
Zilele trecute, am primit acest mass message: "APEL CATRE TOTI ROMANII !!! Pana miercuri 24 iunie cand se va da votul final pt Legea pasapoartelor biometrice si a implementarii cip-urilor umane, va rugam sa va mobilizati cu mic cu mare - rude, prieteni, cunostinte etc - si sa spuneti rugaciunea TATAL NOSTRU de 7 ori la rand in fiecare seara de la 21.15 - 21.30 pt ca Dumnezeu sa salveze acest popor si aceasta tara de la acest dezastru iminent. E singura noastra sansa si singurul lucru pe care noi mai putem sa-l facem in acest moment. FACETI CUNOSCUT ACEST MESAJ LA CAT MAI MULTI OAMENI. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU. AMIN. !!! "
Deci, ati inteles? Daca ceva nu merge bine in tara, in lume, daca altii dau legi care ne lezeaza, poate, integritatea personala sau interesul, daca vedem cu ochii nostrii cum suntem furati de catre cei ce fac legile si nimeni nu e pedepsit, desi se spune si la televizor, pe cand daca un amarat fura o paine si mai are si 7 copii acasa, face ani buni de parnaie, daca un demnitar iti omoara cu masina copilul sau parintele pe trecerea de pietoni si nu pateste nimic, etc., tot ce trebuie noi sa facem este sa "ne mobilizam cu mic cu mare - rude, prieteni, cunostinte"... si sa spunem Tatal Nostru de 7 ori inainte de culcare! Deci, mobilizarea inseamna sa spunem aceasta... poezie, cu totii, la ora fixa. Si apoi putem dormi linistiti ca am facut "tot ce ne-a stat in putinta" pentru binele obsetsc si al nostru. Ma vad nevoit sa-l citez pe Ion Creanga: "cumplit mestesug de tampenie, Doamne pazeste!"
Personal, imi e complet indiferenta aceasta "problema" cu pasapoartele biometrice; consider alte probleme in tara asta ca fiind mult mai grave. Dar, citind acest mass din partea romanilor pe care ii doare si aceasta problema, ajungand la partea cu mobilizarea ma asteptam sa se continue cu invitatia la un miting, un protest, ceva... ma si gandeam: "uite, dom'le, societatea civila romana are ceva de zis!" Ce are de zis!? Tatal Nostru...
Deci, sper ca ati inteles: orice problema ati avea, spuneti de 7 ori Tatal Nostru si apoi dormiti linistiti, ca se rezolva. Eventual mobilizati-va si cunostintele...
Am sustinut mereu ca fanatismul religios ii indeparteaza pe oameni de credinta. Ei ajung sa confunde religia cu credinta si ajung sa creada orbeste in metaforele prin care tot ei, oamenii, in functie de zonele globului, au incercat sa explice inexplicabilul.
Dar cei care au scris si au dat mai departe acest mass, nici macar fanatici religiosi nu sunt, ci doar niste oameni lipsiti de simtul initiativei si al actiunii, dar care au vrut sa "faca si ei ceva". Atat au putut - sa indemne lumea sa spuna la ora fixa, o poezie. Caci desi mentioneaza religia si pe Dumnezeu, ei nici macar nu stiu ce este aceea o rugaciune; caci a te ruga, nu inseamna a spune pe de rost o poezie stiuta din mosi-stramosi, care nici nu mai stii ce inseamna.
Fanatismul religios, daca stam sa ne gandim, a adus cele mai mari tragedii in lume: cruciade impotriva musulmanilor, in numele Domnului, arderi pe rug a milioane de femei, in numele Domnului, prigoana evreilor, pornirea razboiului sfant, Jihadul, impotriva "paganilor crestini", etc.
Acestea fiind spuse, nici nu e de mirare ca suntem reprezentati in Parlamentul European de un cercetat penal si parnaias... Dar a zis omul "cu Crucea si cu Dumnezeu, inainte"!? A zis!

Ne auzim saptamana viitoare. Azi, la ora 18, pornesc spre Fagaras. Pentru a revedea acest munte frumos si pentru a-l ajuta putin... Asociatia Montana Carpati organizeaza, in colaborare cu Salvamont Victoria, o actiune de salubrizare a zonei adiacente refugiului Portita Vistei din masivul Fagaras si m-am oferit si eu voluntar sa ii ajut. Asa ca in acest weekend voi ajuta la coborarea din munte a cutiilor de conserve pe care "iubitorii de munte" le-au carat pana sus pline, dar n-au mai putut sa le duca mai departe goale, a peturilor, ciorapilor, chilotilor, tampoanelor folosite si a altor lucruri care nu le-au mai fost folositoare celor ce au trecut pe acolo. Si, dupa cum se anunta vremea, am banuiala ca vom aduna gunoaie ude.
Acum, nu pot sa nu ma intreb si eu, ca omul: n-ar fi mai bine sa spun eu si sa va indemn si pe voi, Tatal Nostru, de 7 ori inainte de culcare? Poate asa gunoaiele vor cobora singure, iar "iubitorii de munte" nu-si vor mai uita mizeria pe acolo...
Ne vedem luni.
Weekend placut.

_______________
Duminica, 28 iunie: las aici un link catre scurta poveste a coborarii gunoaielor uitate de "iubitorii de munte" la picioarele Moldoveanului (poate ca i le-or fi adus ofranda, mai stii!?) scrisa de Gabriel Kiss, organizatorul principal al alctiunii: http://www.carpati.org/jurnal/am_luat_muntelui_ce_nu-i_apartine/1489/

Lucifer


The Rolling Stones - Sympathy For The Devil

Eu nu cred în Rai sau Iad. Eu nu cred în Judecata de Apoi. Nimeni n-are dreptul să judece pe mine. Eu sunt tot ce contează pe lumea asta. Atâta timp cât eu exist, nimic în lumea asta nu e mai presus de mine. Pentru mine, eu sunt centrul Universului. Eu sunt propriul meu stăpân, propriul meu creator, propriul meu zeu. Nimeni nu m-a învăţat să spun despre mine, “eu”. Eu însumi m-am simţit individualizat, separat de toţi ceilalţi şi, din punctul meu de vedere, eu sunt cel mai important în lumea asta, pentru mine.
Când eu am zis “EU”, Paradisul s-a destrămat, dintr-un întreg noi, în nenumăraţi “eu”. La început totul era unit, trăiau mulţumiţi la sânul Lui. Nu exista nici tu, nici eu, nici el; nu exista al meu, al tău, nu existau două lucruri, totul era una. Un cosmos, o fiinţă. Eu, prin proria mea conştiinţă de sine, am destrămat acea fiinţă.
Eu cred doar în mine. gândesc doar la mine. Tot ce are sens pe lumea asta, sunt lucrurile care bucură pe mine. Eu sunt tot timpul mândru de mine şi doar de mine. Eu mereu am o scuză sau o explicaţie pentru ceea ce spun sau fac.
Voi credeţi în El, dar când vorbiţi despre voi, chiar şi când vă rugaţi Lui, spuneţi "eu”, sau "pe mine”. Şi "eu” sunt EU. Căci cine ar putea, în lumea asta, în Universal ăsta, să vorbească despre el însuşi, zicând noi, sau ei?
Chiar şi Iisus Hristos m-a pomenit pe mine, zicând Eu.
Eu n-am nevoie să vă rugaţi mie. Eu sunt în voi, prin individualitatea voastră. De câte ori spuneţi "al meu”, de câte ori spuneţi despre voi înşivă "eu”, EU tresar... căci sunt acolo şi simt măgulit.
Eu sunt EU. Lucifer. Încântat de cunoştinţă! Eu sunt în voi, prin fiecare "al meu” sau "eu” al vostru.
______________________
Feriti-va de el, adica de voi insiva. Eu incerc mereu sa ma feresc… Ah, iar l-am pomenit!

miercuri, 24 iunie 2009

Summer wine (Ville Valo & Natalia Avelon)

"Strawberries cherries and an angel's kiss in spring
My summer wine is really made from all these things"




"My eyes grew heavy and my lips they could not speak
I tried to get up but I couldn't find my feet
She reassured me with an unfamilliar line
And then she gave to me more summer wine"


..........

"When I woke up the sun was shining in my eyes
My silver spurs were gone my head felt twice its size
She took my silver spurs a dollar and a dime
And left me cravin' for more summer wine"


Recomand cu caldura filmul din care fac parte imaginile din acest videoclip. "8 MILES HIGH"("Das Wilde Leben" 2007)
____________________________________________________________
Videoclipul original şi necenzurat îl găsiţi aici (clic pentru detalii)

sâmbătă, 20 iunie 2009

În sara asta...



Mi-e sufletul tânăr şi liber. Nici o povară nu-l mai apasă. Regretele şi dezamăgirile s-au retras în colţul lor din sufletul meu, unde, probabil, vor rămâne pentru totdeauna.

Ducu Bertzi - Nu regret

Balada firului de iarbă


Uitasem cum se face dimineaţă...

Hostage of love


Razorlight - Hostage Of Love

You make yourself, a prisoner of me
You blind yourself, so you don't have to see
You turn your life, to a power above
And make yourself,
A hostage of love
You turn from me, you turn from the strain
Devote yourself, to the power again
Distance yourself, from what we avowed
You broke the rules,
Your my hostage now

I am a sinner, I am a saint
I am a devil
I am the ghost at the wake
I feed the swell and pull
Of your tears as they break
I am the limit of
The load you can take

You are the pulley
And I am the winch
I am salvation
Am your herald of sin
I take you beyond
Your limits of trust
Ransom yourself
Hostage of love

You say you have been born again
Since you slept there in that liar's den, den
You cannot be saved
You gave your innocence away
Oooohhh ooooh

I've turned my cheek
And I've suffered the blow
Truth of my story
Is widely unknown
Words of derision I have
Swallowed with a smile
For telling my story I have been crucified

Now like a madman
I give my laurels to you
And like a hero
Forsake my trophies for you
Though a deciple of this devil
That is in our blood
Am I not also
Your hostage of love

You say you have been born again
Since you slept there in that liar's den, den
You cannot return
Until your innocence is earned

You say you've got to live alone
Though it hurts, You'll make it on your own, own
You cannot be saved
You gave your innocence away
Oooohhh ooooh

You will remain a hostage of love
Hostage of love
Hostage of love

vineri, 12 iunie 2009

Sunetul unor paşi care pleacă...

Vă reamintesc că în urmă cu ceva vreme am postat o povestire de Hemingway pe care vă recomand s-o citiţi, dacă încă n-aţi făcut-o.

Următoarele cuvinte sunt, în mare parte, determinate de comentarii pe marginea povestirii.
Mike
spunea, printre altele: "din punctul meu de vedere tema centrală a povestirii este singurătatea....şi tot ce se naşte din ea. Din singurătate pornim la drum şi nimerim prin nişte hăţişuri nedorite, din cauza fricii de singurătate nu ne urmăm inima ci încercăm să împărtăşim necunoscutul cu alţii, trăim toate dilemele vieţii în singurătate şi de cele mai multe ori le scoatem la iveală doar atunci când sunt clarificate şi deciziile sunt luate, şi mai presus de toate murim singuri.”
Trist, dar adevărat. Cu toţii suntem singuri în momentele cele mai importante ale vieţii nostre şi ne trăim dilemele tot în singurătate.
Iar moartea... ea este singurul lucru din lume care ne "afectează" numai în mod individual. Chiar dacă, din diverse cauze, în acelaşi loc ar muri mai multe persoane (sau, hai să spunem fiinţe), fiecare va muri în mod individual, unic şi diferit. Moartea, în sinea ei, prin felul cum se produce, afectează strict numai fiinţa care moare. Ceilalţi (dacă nu mor şi ei) sunt afectaţi doar prin dispariţia celui mort dintre ei şi sunt afectaţi abia după ce moartea s-a produs.
La fel şi bătrâneţea, fiecare o trăieşte în singurătatea şi pustiul sufletului său.
Dar chiar dacă murim singuri, unii din noi murim ţinuţi de mână, sau mângâiaţi pe păr... iar ultima amintire pe care o iau unele fiinţe, din această lume, este chipul cald, blând şi cumplit de trist, al fiinţei care i-a fost totul pe lume. Şi când ştim cât înseamnă o batistă fluturată în vânt pe un peron, care ne arată că însemnăm ceva, pentru cineva, în gara de unde plecăm, cum să nu însemne enorm pentru noi ştiind că atunci când ne urcăm în ultimul tren, cineva e acolo, lângă noi, ne spune la revedere şi plângând ne dă de înţeles că ne va simţi lipsa?
Iar dacă ni se va simţi lipsa şi ni se va duce dorul în locul de unde plecăm, am mai putea noi spune că am fost cu adevărat singuri în acel loc?

Sunt perfect de acord cu faptul că singurătatea ne înconjoară mereu şi ne pustieşte sufletul, dar încep să cred că singurătatea asta a noastră e bazată pe egoism. Nu lăsăm pe nimeni să-şi facă culcuş confortabil în sufletul nostru. Ne e teamă că poate ne va invada intimitatea şi nu vom mai avea suficient timp să fim noi înşine şi să ne gândim doar la noi şi să ne trăim viaţa şi să ne purtăm grijile cum vom avea chef, sau că dacă va pleca, în locul lui va rămâne deşertul. Şi astfel, acceptăm pustiul şi singurătatea şi trăim toată viaţa cu ele, de teama unui posibil deşert.
Iar dacă ceva ne roade sufletul, de ce să povestim? Oricum nimănui nu-i pasă cu adevărat şi după ce, eventual, ne va asculta, îşi va continua viaţa lui, îşi va vedea de grijile şi bucuriile lui şi asta ar fi tot.
Aşa că toţi facem precum David, personajul principal al povestirii despre care am amintit mai sus, care regretă în final că le-a spus despre elefant: "niciodată n-o să-i mai spun nici lui nici altcuiva ceva, niciodată nimic. Niciodată vreodată, niciodată." ... "...cu unghia de la degetul mare răzui puţin sângele care arăta ca o bucată de ceară de peceţi şi o puse în buzunarul cămăşii. Aceasta fu tot ce luă de la elefant în afară de începutul cunoaşterii a ce e singurătatea."
Iar Octavian Paler spunea: "Nu există pustiu, există doar încapacitatea noastră de a umple golul în care trăim."
Şi tot el mărturisea: "N-am ştiut că floarea amară a singurătăţii are, atunci când o atingi de obraz, sunetul unor paşi care pleacă."
Aceasta este adevărata singurătate: sunetul unor paşi care pleacă.

Şi da, eram sigur că aşa e. Opusul "singuratatii”, este ÎMPREUNĂ.

marți, 9 iunie 2009

Veşnica înfrângere

" Să nu mai spui de-acum, că eşti singur." Aşa începe totul. Iar toate aceste cuvinte sunt uitate, atunci când pleacă. Sau când o faci să plece .

Am fost în acest weekend prin munţii Retezat şi Godeanu. Îmi voi aminti curând, despre ei. Iar acolo, împreună cu oameni dragi, dar în singurătatea sufletului meu, am trăit mici bucurii şi am aflat mari adevăruri.
Am conştientizat din nou că fericirea nu are farmec, dacă n-ai cu cine s-o împarţi, dacă n-ai cui să o împărtăşeşti. Am fost întrebat de ce sunt singur. Poate că aşa îmi este sufletul - un singuratic. Sau poate că, ceea ce am eu de oferit, nu este pentru oricine. Sau poate că ceea ce mi se oferă, nu este ceea ce îmi lipseşte. Poate...
Căci e mai bine să ţi se mulţumească pentru ceea ce eşti, decât pentru ceea ce faci, sau spui.
Şi tot acolo, în mijlocul munţilor, am mai descoperit un adevăr incontestabil: din orice conflict pe care îl pornim cu zeii, ieşim întotdeauna învinşi. Întotdeauna!
Şi e ciudat, acest lucru! Noi, oamenii, făurim zei, avem puterea asta, dar apoi nu mai putem să îi înfrângem.
Nu mai putem face să dispară ceea ce noi înşine creem, chiar dacă, ulterior, credem sau realizăm că am greşit.